Natura, mereu o inspirație pentru garderoba de TOAMNĂ

Cum au început să cadă primele frunze din pomi, cum ceainicul a început să fluiere mai des pe aragaz, iar straturile de haine să se suplimenteze. Da, nu mai este niciun secret, a venit toamna.

Și nu știu cum se face, că de fiecare dată când mă gândesc la acest anotimp, îl văd ca pe o persoană în carne și oase. Și mi-o imaginez plimbându-se prin parc într-un poncho în carouri, sărind în băltoace cu o pelerină de ploaie și ghete de piele colorate în picioare, culegând mere dintr-o livadă, la marginea orașului, cu o beretă galben-muștar pe cap și un cardigan călduros în nuanțe neutre sau, pur și simplu, într-un palton de damă elegant, mergând la premiera unei piese de teatru.

Culorile, imprimeurile și textura hainelor TOAMNEI sunt cu siguranță diferite de oricare alt anotimp. Astfel, garderoba ei arată ca o oglindire a naturii. Pulovere în nuanțe galben-arămiu, eșarfe kaki sau gri, paltoane cărămizii sau roșu-aprins, ghete în culori pământii…

20616491_1810503802597056_340963299_o

TOAMNA este nostalgică, dar călduroasă și iubitoare. Și chiar dacă nu este o persoana care dorește să iasă în evidență, ține cont de fiecare detaliu, așa că mereu își accesorizează ținutele cu stil.

Astfel, un outfit aparent banal este imediat transformat cu ajutorul cizmelor în culoarea dovlecilor de Halloween și a unei umbrele cu buline colorate. Mai adaugă și un șal cu imprimeu și întregul look capătă un aer nou.

what toweartoday.

De altfel, TOAMNA optează pentru ținutele minimaliste și ține cont de o regulă clară: nu mai mult de trei culori. În felul acesta păstrează o uniformitate și nu e de mirare că ajunge să se camufleze imediat cu natura care o inspiră.

xc

Astfel, indiferent dacă se îmbracă elegant sau casual, simplitatea și simțul stilului vor caracteriza mereu garderoba acesteia. Chiar și atunci când optează pentru pulovere cu imprimeuri cu vulpi sau pentru șosetele cu buline, pentru că, orice ar alege să poarte, TOAMNA știe să spună o poveste prin intermediul hainelor.

Prin urmare, lasă-te inspirat de stilul visător al acesteia și răsfoiește materialul următor, realizat cu produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii din portofoliul magazinului online ANSWEAR.RO.

 

 

 

***

Acest articol a fost scris pentru proba Answear din competiția SuperBlog 2017. Answear este retailerul multibrand lansat în Polonia, care din noiembrie 2015 a fost lansat oficial pe piața din România, continuând trend-ul ascendent al zonei de fashion ecommerce și oferind clienților produse de calitate, care vin în întâmpinarea nevoilor acestora.


ilustrație cover: Pinterest

Anunțuri

Un gând despre „Natura, mereu o inspirație pentru garderoba de TOAMNĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s