Ca peștele în apă sau Evoluția celor puternici

Hai cu mine într-o călătorie… Imaginează-ți că este vară, este cald, iar tu te afli alături de mai mulți puști pe malul unui râu ce desparte în două un sătuc din inima Moldovei. Dintre toți, unul se remarcă datorită faptului că e cel mai mic de înălțime. Și cel mai slab. Dar chiar și așa, mărunțel, are acea sclipire în privire.

E activ. Se aruncă în apă și tare greu le e celorlați să îl mai prindă din urmă. Fetele chicotesc de pe margine și-i zic că se trage din specii marine. Ceilalți băieți le țin isonul și-i spun că zicala „ca peștele-n apă” a fost scrisă anume pentru el.

Afară începe să se întunece, iar puștiul iese din apă, își trage nădragii prăfuiți pe el și, desculț, aleargă acasă, la bunici. Taman bine. Bunica tocmai a copt o plăcintă de bostan, iar bunicul i-a făcut adus un pahar mare de socată.

– Și, ia zi, măi, băiete, ce trăsnai ai mai făcut și azi?

– Nici măcar una, bunicule, zise el, înfulecând cu poftă din plăcintă. Bunica, da’ plăcintă ca la matale n-am mai mâncat nicăieri!

Bunicii sunt calzi și primitori și se bucură să-l vadă pe puști că mănâncă. Că parcă prea e piele și os.

– Bunicule, uite, știu ce vreau să fac când cresc! și-i intinse bătrânului un fragment rupt din ziar, pe care îl ținuse împăturit în buzunarul de la spate.

Acesta se cată de ochelari, îi pune la ochi și vede titlul: „Au început înscrierile la Liceul Tehnologic de Marină din Galați”. Zâmbește blând, pune ochelarii la loc în toc și-i spune:

– Dragul bunicului, dar mai sunt câțiva ani până să intri tu la liceu. Ș-apoi, de unde bani să te duci tu tocmai la Galați?

– Da’ mai taci, bărbate! Dacă vrea copilul acolo, strângem părăluțe și-l ajutăm. Să-ți mai deie bunica niște plăcintă, puiule?

Da, aveau dreptate bunicii. Situația financiară a familiei nu era prea bună. De fapt, de aia nici nu prea stătea pe acasă și venea mereu la bătrâni. Părinții lui divorțaseră de ceva vreme și el se considera vinovat. Apoi, mama lui se recăsătorise și avea acum un alt băiat. Fratele lui. Îl iubea ca ochii din cap pe princhidel, numai că simțea că acolo nu prea e familia lui, pentru că familia lui se destrămase cu mult timp în urmă.

Și uite așa, au trecut anii, și puștiul ăla de înota ca nimeni altul în râu, era acum la oraș. Intrase la liceul dorit. Numai că, vezi tu, banii erau constant o problemă. Lipsa lor mai exact. Mai primea pachet de acasă, uneori câțiva bănuți de la bunici și, ocazional, pensia alimentară de la tatăl lui. Doar că, aia venea din an în Paște, pentru că mama păstra banii pentru cel mic.

În fine, cu chiu, cu vai, a reușit să facă față perioadei acelea. Tot slab, tot princhindel, dar cu aceeași sclipire în privire.

Acum voia să se înscrie la Academia Navală și era convins că poate să ia examenele. Numai că, avea în continuare nevoie de sprijin financiar. Însă, dintr-o discuție aprinsă cu tatăl său, care i-a reproșat că de banii pe care i-a pierdut cu pensia lui alimentară putea să-și ia o mașină, s-a înfuriat aprig și a renunțat să mai ceară ajutorul.

S-a dus apoi în Constanța și a început munca în port. Banii buni, jobul bun, era avansat în funcție în fiecare an, așa că s-a gândit că poate să-și întemeieze o familie. O familie a lui, așa cum n-a avut partea toată copilăria.

S-a căsătorit la 24 de ani cu cea care-i este soție și azi, și au pornit amândoi la drum, cu zeci de ambiții și planuri mărețe. Numai că problemele lui n-aveau să se termine.

Bunicii au murit, lucru care i-a sfărâmat inima în patru și, de necaz, a ajuns în spital. În timpul ăsta, într-un alt spital, soția lui aducea pe lume o fetiță. Era iarnă, un ger năprasnic și începuse să ningă cu fulgii mari atunci când în maternitate se auzeau plânsete micuțe, ca un mânunchi de clopoței.

Timpul a trecut, fetița era acum mărișoară, iar el încă rămăsese cu gândul la școală. Așa că, într-o zi s-a ambiționat și s-a înscris la Universitatea Maritimă Constanța. Astfel, pentru a putea să-și permită noile costuri, pe lângă cele obișnuite într-o familie, a început să lucreze mai mult.

Când venea din port, trecea pe acasă doar ca să se schimbe, timp de mâncat nici nu mai avea, și fugea la al doilea job. Cel de tâmplar/instalator. În weekenduri era șofer, iar o dată pe săptămână mergea la pescuit și vindea tot ce prindea în piață.

Dar ce-ți imaginezi? Se plângea vreodată de faptul că muncește? Nici măcar o vorbuliță. Ajungea acasă frânt, dar mereu avea timp să-și întrebe puștoaica ce face, să-i zâmbească, să-i spună o vorbă bună.

Într-un final, a reușit să termine și facultatea, și a început de-acum să plece în voiaje, așa cum și-a propus. Ce nu și-a propus însă, a fost boala care l-a ținut luni de zile prin spitale. Tot efortul și oboseala din ultimii ani l-au cam pus la pat. Însă el rămăsese la fel de optimist. Când cea mică venea să-l vadă în camera de spital, el îi povestea despre pești, despre cum înota pe sub apă. Se uitau amândoi pe atlase și cea mică urmărea cu degetul pe hartă toate traseele pe care tatăl ei le străbătuse pe mare.

După alți ani, reușise să se pună pe picioare și să viziteze din ce în ce mai rar camera de gardă. Puștoaica crescuse, era la facultate, iar toată familia era în regulă. Numai că, așa cum bine presimțea după vasta experință pe mare, asta a fost doar liniștea de dinaintea furtunii.

La scurt timp, tatăl lui vitreg a rămas paralizat. Apoi, pentru că un necaz nu vine niciodată singur, un văl de durere a cuprins întrega familie atunci când fratele lui, fiul ce mic, a avut un accident de mașină. Atunci, inima i s-a mai rupt o dată, iar cuvintele n-au cum să descrie golul ce rămâne odată cu dispariția definitivă a persoanei pe care ai iubit-o ca ochii din cap.

Dar chiar și atunci, pe când sufletu-i era îndoliat, mare l-a chemat iar. Și un an de zile n-a mai pus piciorul pe acasă. Nu știe nimeni cum i-a trecut timpul pe vapor sau cum a putut să muncească în condițiile date, dar uite că el a reușit să spună, chiar și tăcut, despre evoluția celor puternici. Despre cum poți să te ridici din orice căzătură, chit că rămai cu răni ce nu se vindecă.

Acum are puțin peste 50 de ani, e cărunt și poartă ochelari. Cumva, i-a rămas ceva din meticulozitatea bunicului care l-a crescut. E blând, calm și privirea-i duioasă. Dacă înveți să-l privești atent, încă mai are sclipirea aia în ochi.

De la un puști despre care nimeni nu credea că va putea părăsi vreodată satul natal, acum a ajuns să străbată lumea-n lung și-n lat pe apă. Muncește în continuare și iubește ceea ce face. Nu degeaba a vrut el cu ani în urmă la Liceul de Marină, și nu degeaba era cel mai bun înotător. Încă de atunci, viitorul îi era scris.

Într-o zi, pe când mâncam amândoi dintr-o plăcintă de bostan și sorbeam dintr-un pahar de socată, l-am întrebat:

– Auzi, tata… Dar tu cum te simți când pleci atâtea luni pe mare?

El mă priveșt pe deasupra ochelarilor, zâmbește cald și-mi spune:

– Ca peștele în apă, fata mea. Ca peștele-n apă…

***

Am scris acest material despre tatăl meu la provocarea venită din partea Stalinskaya, care aniversează 20 de ani în România.

Am ales să vorbesc despre el, pentru că experiențele lui de viață m-au ajutat să evoluez și să mă formez ca om. Am înțeles că succesul nu vine peste noapte, ci totul se întâmplă organic, în timp. Iar  independența, asumarea riscurilor și perseverența sunt factori cheie pentru o reușită.

Cel mai important, am învățat ca orice fac, să fac cu pasiune. Iar atunci când a venit momentul să-mi aleg un job, l-am ales pe acela care m-a făcut să mă simt… ca peștele în apă!

***

Preparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter”. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.

ilustrație cover: illustrationage.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s