De la tuberman la airsoft

Pe la 10 ani mă aflam în bucătăria alor mei și plângeam cu lacrimi de crocodil pentru că nu voiau să-mi dea bani să-mi cumpăr tuberman.

– Ești fată, la ce ți-or trebui ție jocurile astea de băieți?

– Dar toată lumea se joacă! (spuneam printre scâncete și sughițuri)

– Da, măi, mamă, dar dacă te lovești? Dacă îți intră vreun cornet în ochi?

– Nu îmi intră, că mă feresc! Și eu oricum alerg repede, nu mă prinde nici măcar un cornet! inistam eu.

Firește, n-am reușit să-i înduplec pe părinți nici cu cele mai fierbinți rugăminți. Așa că, mi-am spus oful prietenilor de la bloc, iar aceștia s-au mobilizat și mi-au construit un tuberman doar al meu.

Și uite așa făceai un copil fericit pe atunci. Cu numai două tuburi și niște bandă izoler roșie.

Ulterior, jocurile s-au tot schimbat. După ce ne-am plictisit de tubermane, am trecut la pistoale cu apă, apoi la pistoale cu bile. Ne plăcea să ne împărțim pe echipe și să creăm strategii pentru înlăturarea așa-numiților inamici. Părea că alergăm de colo-colo ca niște zăpăciți, însă noi aveam o întreagă schemă de atac construită anterior.

Garajele erau buncăre, cei câțiva copaci din fața blocului erau o pădure întreagă, iar căștile de protecție pe care le foloseam când ne dădeam pe role sau pe bicicletă, acum erau caschete de soldați. Firește, după ore-n șir de jucat Delta Force, imaginația noastră era nelimitată.

Apoi, ne-am făcut cu toții mari și, rând pe rând, am părăsit jocurile, copilăria, cartierul, mutându-ne unde ne-a dictat inima și rațiunea.

Deunăzi, pe când sorbeam din ceai și scanam internetul pentru niște chestiuni job related, am dat peste o reclamă la airsoft și gândul mi-a fugit instantaneu la tuberman meu lipit cu bandă izoler roșie.

Auzisem de multă vreme despre acest joc cu tentă militară, dar niciodată nu i-am dat atenție. Însă acum, când petrec atâtea ore-n fața laptopului și singura mișcare de recreere pe care o fac se limitează la scosul câinelui în parc, mai că mă bate gândul să ies din zona de confort.

Și-n fond, airsoftul nu este doar despre pac-pac. Îți antrenează mintea, îți îmbunătăște și condiția fizică, te învață câte ceva despre munca de echipă, dar și despre fairplay și, cel mai important, te ține la distanță de internet și ecranul laptopului.

Tot citesc despre acest sport și entuziasmul îmi crește cu fiecare rând. De exemplu, într-un joc viitor, mi-am și ales clasele de joc preferate. Pe de-o parte, mi-ar plăcea să „lupt” în prima linie. Pe scurt, să fiu infanterist. Știi tu, ăla care merge pe principiul „hit and run”.

Însă, la polul opus, mi-ar plăcea să fiu și sniper, pentru că sunt o persoană destul de calculată și răbdătoare. În plus, mă încântă ideea de a mă camufla pentru a mă ascunde de inamic. Oh boy, such fun!

Oricum, la experiența pe care am avut-o cu tubermanul, sunt convinsă că primul meu joc de airsoft ar fi un succes. Nu de alta, dar eu mereu câștig. Și nu pentru că știu multe despre acest sport, ci despre psihologia oamenilor. În plus, sunt cam singura din gașca mea de prieteni care a citit Sun Tzu- Arta Războiului, așa că pornesc din start cu dreptul. Să mai menționez oare și de maratoanele de Star Wars care mă țineau tot weekendul în fața ecranului alături de pungile de popcorn și cutiile de pizza?

So, bring it on! I’m more than ready.

diana.gif

***

ilustrație cover: artstation.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s