Cum era să mă fac veterinaro-avocată

Este unu noaptea iar mama se întoarce acasă din tura de noapte. Ca de obicei, deși la mine e lumina stinsă, deschide ușa și se uită să vadă dacă sunt în regulă. Numai că de data asta, deși eu eram cât se poate ok, nu s-a putut abține să nu țipe și să-mi aprindă brusc lumina.

– Ce-i aici, Diana? Ce-a fost în mintea ta? Unde i-ai găsit? Trebuie să-i duci afară!

– Dar…încerc să zic ceva, ușor suprinsă de harabura stârnită și încă somnoroasă.

– Nici să nu aud un „Dar”! Afară! Acum!

Și atunci am început să dau drumu’ la țâșnitoare. Plângeam cu lacrimi de crocodil și mă rugam de ea să-i păstrăm în timp ce-i promiteam că o să fiu cel mai cuminte copil din lume și că pot să am grijă de ei, numai să nu-i lăsăm afară.

Ce e întâmplase de fapt? Păi hai să o luam de la început.

Aveam 10 ani și iubeam enorm animalele. Stând la bloc, mama nu voia să audă nici în ruptul capului de ideea de a avea o pisică sau un câine. Așa că, ușor resemnată, de fiecare dată când mă întorceam de la școală, petreceam ore-n șir în fața blocului jucându-mă cu câinii din cartier.

Însă, dintre toți, Fetița-mi era cea mai dragă. Pe ea o strigam de la geam când aveam un os să-i dau și ea venea repede-repejor până la ușa mea, tocmai la etajul doi. Iar atunci când nu-mi răspundea, mă încălțam imediat și coboram cu o pungă de oase ca s-o caut.

În ultima vreme aveam și mai des grija ei pentru că avea puiuți în burtică. Așa că, pe lângă oase, îi mai strecuram și bunătățuri de prin frigider. Hamsii, șunculiță… Iar ea, smechera, pe alea le și înfuleca primele.

Însă azi, ce să vezi, îi venise sorocul. Așa că, atunci când m-am întors de la școală, am găsit-o în spatele blocului înconjurată de vreo șapte-opt copii de-ale ei. Nici nu am mai urcat până-n casă pentru a-mi lăsa rucsacul și a mă schimba (știam oricum că mama e la muncă, așa că nu trebuia să-i dau nimănui explicații), că m-am tolănit una-două în iarbă lângă ea.

M-am jucat cu puii, am mângait-o pe Fetița și am felicitat-o și nici nu mi-am dat seama că afară se întunecase. Totuși, când au început să-mi ghiorăie mațele puțin de foame, mi-am aminit că eu chiar am o casă și că nu trebuie să dorm sub clar de lună. Numai că, în aceeași măsură am constat că peste noapte cățeilor le-ar fi prea frig și foame și m-am speriat la ideea că nu ar supraviețui. Așa că i-am dus pe toți în casă.

Sus, în apartament, după câteva ture de cărat căței în cutie și pus în camera mea, m-am gândit că dacă tot e ora cinei, măcar să fie pentru toată lumea. Așa că am luat o conservă de paté și am împărțit-o micuților. După ce toată lumea și-a potolit foamea, i-am pus pe blănoși pe niște pernuțe șterpelite din living, i-am mai alintat puțin, apoi am adormit. Până a venit mama.

Iar de aici știți povestea.

Eu plângeam să săreau și hainele de pe mine, mama tot îmi zicea că o să mă umplu de purici. Eu ziceam că o să moară dacă-i ducem în frig, ea spunea că trebuie să-i lăsăm să stea cu mama lor. Și discuțiile nu s-au oprit nici după jumătate de oră.

Însă, într-un final, când eu m-am mai potolit cu plânsul și mama a reușit să se calmeze, m-a convins să ducem puii înapoi jos, pentru că sigur Fetița e îngrijorată. Încă suspinând, am pus cățeii în cutie și i-am zis cu supărare mamei că atunci când o să mă fac mare am să salvez lumea! Și mai cu seamă cățeii! Așa că am să mă fac veterinaro-avocată ca să-i îngrijesc și să-i apăr.

Mama mi-a zâmbit și mi-a zis că am început deja de la 10 ani să o salvez și mi-a șters cu podul palmei șiroaiele de lacrimi de pe obraz.

Firește, cazul ăsta n-a fost singular. Cu toate că am înțeles că acasă nu pot aduce animăluțe, am continuat să fac asta la bunici, la țară. Și așa i-am umplut de pisici tărcați, căței pufoși și, o dată, din neștiință, le-am adus și-un pui de șoarece. Ups!

***

Am povestit despre cum credeam eu că salvam lumea la 10 ani că să vă anunț că pe unul dintre canalele mele favorite, Cartoon Network, a început o nouă serie de aventuri Ben 10.

ilustrație cover:etsy.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s