Despre independeță

dianaȘtiu că atunci când ești încă acasă la ai tăi visezi cu ochii deschiși la libertatea totală- la nopți petrecute până târziu fără a fi nevoit să dai vreo explicație, vase lăsate în chiuvetă, mâncat pe fugă, îmbrăcat după bunul plac etc. Faza e că e grozav să ai parte de toate astea, însă atunci când ești mai mic nu prea îți dai seama că anumite lucruri vin la pachet și cu responsabilitățile. Caz concret? Eu.

Până să mă mut de acasă n-am mai stat niciodată în chirie. Pe lângă asta, nici nu aveam prea multe cunoștințe despre ce înseamnă managerierea banilor, unde se plătesc exact facturile, ce cheltuieli administrative am lunar și alte o mie de chestiuni de genul. Așa că, după aproape trei ani de așa-numită independență încă mă mai zbat cu responsabilitățile de adult, iar de multe ori îmi vine să las totul baltă și să dau o fugă până la ai mei pentru că acolo e mereu mâncare în frigider, totul e curat și nici nu ar trebui să îmi bat capul cu facturile la întreținere. Daaar, ce-am zis mai sus? Independența vine cu responsabilitățile ei.

Și uite așa, în toți anii ăștia în care sunt pe cont propriu m-am lovit de multe probleme ce țin de apartament. De la reparații de rutină, la cazuri de urgență cum ar fi alarma de gaze ce a început într-o zi să bipăie din senin sau la instalații sanitare care s-au defectat peste noapte.

Dar, cu toate că în unele situații m-am panicat, m-am bucurat că am știu să acționez ca un adult. Și-n plus, e așa ca o steluță aurie pe care ți-o acorzi de fiecare dată când reușești să rezolvi probleme cu care nu te-ai mai întâlnit și faci asta în cel mai diplomatic mod, adică așa cum ai văzut tu în filmele alea cu oameni mari care poartă serviete. De altfel, e chiar reconfortant să știi că poți să îți porți singur de grijă.

Sursă foto: Pinterest

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s