Caut umanul

Am început să caut umanul din noi. S-a pierdut de la bătrâna care se ceartă cu o alta pentru un locul din RATC, la copilul de 10 ani din cartier care înjură ţinându-şi ţigara aprinsă în colţul gurii. S-a pierdut şi la profesori, care înainte predau cu dragoste pentru meseria lor, dar şi la studenţi, care vin la ore doar ca să aibă cu cine să stea la o cafea în pauze. Umanul nu mai există nici la părinţii noştri, care sunt toată ziua la muncă, pe un salariu de nimic.  Umanul s-a pierdut din cauza lipsurilor, apoi a început să se împrăştie de la cel mai mare, la cel mai mic, precum  molima. Am început să devenim neoameni, creaturi ciudate care trăiesc doar cu ură, resentimente, răutate. Ne injectăm sufletul cu otravă zi de zi, îi dispreţuim pe cei care au mai mult ca noi şi ne dorim să fim ca ei. Nu mai zâmbim cu adevărat, ne ascundem după măşti slinoase şi pocite.

Printre scrumiere şi sticle goale , ne găsim dormind pe jos,  în propria vomă. Ne târâm corpurile prin toate cearşafurile, uităm să iubim, ne răzbunăm, înşelăm… Suntem josnici, dar avem pretenţia că suntem fiinţe superioare.  Mi-e scârbă…

Caut umanul, dar în zadar…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s