In God we trust!

In timp ce altii se bat in campanii electorale scumpe si televiziunile dezbat numai nimicuri, ea plange de-i iese si sufletul din ea. Face pasi mici si cu ochii mijiti batrana bajbaie dupa ceva de care sa se tina. Acum e pe trotuar, insa nu stiu cum a reusit sa treaca strada si intersectiile aglomerate. O intreb daca are nevoie de ajutor. Apoi incepe iar sa planga cu sughituri. “Mi-au luat toti banii, maica. Eram in autbuz, m-am dus sa validez cupoanele astea de calatorie si…”. Nu mai poate continua si se ineaca in propriile lacrimi in timp ce se straduia sa-mi spuna ce s-a intamplat. “Noroc cu cineva ca mi-a dat un aspacardin si am fost acum la farmacie si am luat doua pastile de calciu”. “Aveti probleme cu inima, sau de ce v-a dat aspacardin?”. “Nu, dar a zis ca o sa-mi faca bine”.

O conduc spre cel mai apropiat loc unde sa poata sta jos pentru cateva momente. Se mai calmeaza putin si-mi povesteste cum i s-a furat portofelul din genta, cu toti banii pe care-i mai avea pana la sfarsitul lunii. “Patru sute”, cum spune ea. Insa e vorba de 40 de lei. Suma care trebuia sa ii ajunga doua saptamani. Cum? Habar n-am. Politia, spune ea, nu a putut face nimic. Niste inapti, spun eu. S-au oferit doar sa-i dea telefonul pentru a anunta pe cineva de situatie. Insa batrana sta singura, iar singurul numar pe care il stie este al ei. Ceea ce nu e de niciun folos. Dar ea vorbeste frumos despre politisti si chiar crede ca au fost amabili si intelege ca necazul ei nu intra in datoria acestora. Hmm, oare?

Batrana e din afara Bucurestiului, iar drumul pana aici i-a fost decontat. Insa nu mai are vreo posibilitate sa se intoarca acasa, pentru ca acele cupoane de calatorie se aflau si ele in portofel. A venit in oras pentru a-si lua de la farmacie un preparat pentru ochi. Insa, acum, pe langa faptul ca a ramas cu buzunarele goale si fara medicamentul cu pricina si-a mai spart si ramele ochelarilor. Imi arata lentilele pe care le tine in buzunarul hainei. Mana ii tremura pe bucatile de sticla zgariate. “Nu stiu, maica, ce au vazut la mine. De ce au furat de la o amarata?”. “Si de ce nimeni nu a facut nimic”, ma intreb eu in gand. Cum e posibil ca un autobuz intreg sa fie mut in fata unui asemenea gest. “Un domn mi-a zis ca a vazut cand respectivul a bagat mana in geanta mea, dar i-a fost frica sa imi atraga atunci atentia”. Ce mai domn…

Da se se ridice. Vrea sa isi mai dezmorteasca picioarele si imi spune ca n-am de ce sa ma ingrijorez. “Uite, mergi si plimba catelul, ca e mic si vrea sa zburde. Eu ma descurc. Nu stiu cum, dar ma duc spre statie. Merg cu Domnul. O sa imi spun rugaciunile in minte si o sa ma ajute”.

Sper doar ca Domnul ei sa nu fie acelasi cu cel din autobuz care a tacut malc sau ca cel care si-a strecurat mana dupa portofelul ei. De asemenea, sper sa nu fie la fel de Domn precum domnii politisti…

In continuare, va rog domnilor candidati la presedintie, bateti-va cu pumnul in piept despre binele pe care il veti face daca veti fi alesi. Si laudati-va ca intelegeti necesitatile oamenilor.  Insist, vorbiti de empatie in timp ce va plimbati in masini de lux si aveti nu stiu cate proprietati. Nu fiti stingheri, mai cumparati un post Tv, mai mituiti un jurnalist care sa va pupe toate dedesubturile.  Nu va sfititi de faptul ca tara arde, voi periati-va tot inainte unul pe altul, domnilor! Amin.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s