The Bang Bang Club- un film despre etica profesiei de fotoreporter

Filmul (2010) este inspirat de cartea autobiografică “The Bang-Bang Club: Snapshots from a Hidden War”, a lui Greg Marinovich şi Joao Silva. În timpul apartidului din Africa de Sud, cei doi fotografi împreună cu Kevin Carter şi Ken Oosterbroeck, merg zi de zi pe teren să fotografieze indeaproape luptele ce se dau între susţinătorii partidelor opozante. Fotografiile lor ajung pe prima pagina a marilor ziare precum Le Monde sau New York Times , fiind unele din puţinele surse ce arată realitatea din lumea a treia. Cei patru devin repede prieteni, iar cei din jur încep să-i numească “Clubul Bang Bang”, datorită faptului că erau mereu în mijlocul acţiunii, expunându-se de fiecare dată pericolului, riscându-şi aşa cum avea să se dovedească mai târziu , propria viaţă.

În 1991, Greg câştigă Premiul Pulitzer pentru fotografia în care un membru Zulu este ucis de către adoratorii partidului lui Mandela.

În 1994, colegul său,  Kevin Carter câştigă şi el un Pulitzer pentru fotografia ce înfăţisează o fetiţă din Sudan, ghemuită la pământ, ce este urmărită ca o prada de către un vultur din apropiere.

Pulitzer 1994- Kevin Carter

Meseria de fotograf se arată pe zi ce trece mai aspră, iar raniţi nu sunt numai cei aflaţi în conflict, ci şi cei “de pe margine”. În 1994, Ken Oosterbroek este împuşcat mortal, în timp ce colegul său din clubul fictiv “Bang Bang” scapă doar cu o rană.

Dacă Marinovich era să fie arestat pentru că refuza să dea declaraţii despre crima pe care o fotografiase şi era judecat ca fiind de partea partidului lui Mandela, Carter a fost atacat dur cu privire la lipsa lui de atitudine faţă de situaţia copilului din Sudan. Rămas fără bani, plin de datorii, clacând în faţa oamenilor care l-au acuzat de lipsa de etică profesională, Kevin Carter se sinucide lasând în urma sa un bilet.

 ”I am depressed … without phone … money for rent … money for child support … money for debts … money!!! … I am haunted by the vivid memories of killings and corpses and anger and pain … of starving or wounded children, of trigger-happy madmen, often police, of killer executioners … I have gone to join Ken [recently deceased colleague Ken Oosterbroek] if I am that lucky ” (MacLeod, Scott. “The Life and Death of Kevin Carter”Time magazine, 12 September 1994)

Steven Silver, cel care a scris şi a regizat filmul, îşi arată anii din spate în profesia de renumit documentarist. El reuşeşte să îmbrace povestea reala-documentară în hainele filmului care te ţin în priză, fără să folosească elemente de spectaculizare. Silver reuşeşte să adreseze subliminal întrebari precum: Ce am voie să fotografiez?, care este limita?, să apăs declanşatorul sau să intervin în altercaţie?, ce schimba fotografia mea?, lăsând publicul telespectator să-şi caute răspunsurile.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s