Resurse pentru drumuri cât mai verzi

Pentru ca un proiect să prindă contur resursa umană devine o componentă esenţială a acestuia. În cazul Drumuri Verzi Bucureşti, motorul care pune lucrurile in funcţiune este alcătuit dintr-o comisie de experţi, speciliaşti şi cetăţeni. Cei din urmă vin cu propuneri de trasee care sunt avizate de către comisie şi coordonate mai apoi, dacă se dovedeşte că acestea corespund planului reţelei DVB, de către specialişti. De asemenea, specialiştii lucrează îndeaproape cu cetăţenii (cercetaşii) şi le coordonează activitatea.

DVB(click pe imagine pentru a vedea sumarul activităţilor proiectului)

Schiţa de mai sus, preluată din raportul anual al echipei Drumuri Verzi, ilustrează implicarea resursei umane şi harta viitoarei reţelei. 

În prezent, numărul voluntarilor a trecut de 50, iar cel mai tânăr are numai 15 ani.  Dintre aceştia, 21 sunt specialişti în mobilitate urbană. De asemenea, până la începutul lunii următoare vor continua „recrutările” pentru următorul val de voluntari. Stay tuned!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s