Realităţi

E amuzant cum trăim cu toţii în acelaşi loc, dar cu toate astea suntem la ani lumină unul faţă de altul. Pe stradă, ne ciocnim unul de altul, dar în realitate destinele noastre nu se vor intâlni vreodată. Trec pe lângă tine, tu mături pe jos. Te opreşti şi mă întrebi cât e ceasul. Ai o salopetă verde, un bluzon legat de mijloc pe care, dimineaţă, când toată lumea dormea şi era mult mai frig,  îl aveai pe tine. Îţi spun că e opt jumate. Dai din cap în semn de mulţumire, apoi te pierzi în propriile gânduri şi griji şi începi să-ţi reiei mecanic munca. Merg mai departe, însă în spatele meu aud cum mătura atinge asfaltul. Stânga-deapta, stânga-dreapta, simt cum matura râşcâie pietrişul de pe jos. E aproape ca un cîntec trist. Simt praful care s-a ridicat, pe vârful limbii…
În josul străzii, trec iar pe lângă de tine. De data asta tragi după tine două pubele pe care le restorni în maşina de gunoi. În colţul gurii ai o ţigară pe jumătate fumată. După ce le goleşti, le duci la locul lor, după care te agăţi de maşină. Te ţii cu o mână de un mâner şi cu un picior te sprijini de o margine subţire. Îi faci semn şoferului să plece. Ţi-ai terminat sectorul. După care,jumătate agăţat, într-un semiechilibru, scoţi ţigara din gură şi expiri fumul dens, toxic.
Ajung în staţie. Tu stai într-un colţ, alături de un câine mare. Are blana la fel de încurcată ca părul tău. Îl mângâi pe cap, după care încerci să-i scoţi un scai ce i s-a agăţat de blana lungă, cândva albă. El te lasă. Ştie că doar pe tine te are, iar tu ştii că doar el ţi-a rămas. El e prietenul care iţi ţine de cald noaptea şi pe care îl răsplăteşti dimineaţa cu un colţ din pâinea ta.
Urc în autobuz. Urci şi tu. Ai 10 ani, părul lung, împletit în două cozi şi o geacă cu două numere mai mari. Îţi tii de mână sora mai mică şi, plimbându-te de la un capăt la altul al autobuzului începi să cânţi cum ştii tu mai frumos. O bătrână se înduioşează şi se caută de mărunt prin portofel. Sigur ăia 50 de bani de la ea vor face diferenţa. O alta te cheamă lângă ea şi scoate un măr din sacoşa cu care a fost la piaţă. “Zi bogdaproste, maică.” Te uiţi la ea cu ochi mari, spui bogdaproste, după care îi dai mărul surorii tale. Apoi,  o iei în braţe şi cobori la următoarea staţie. “Vai, dar ce voce de înger avea fetişcana asta!”, exclamă o voce. “Lasă, că numai să cerşeacă ştiu. Aşa se învaţă de mici. Mai târziu fură şi-ţi mai dau şi în cap”, spune precipitat un bătrân ursuz. N-am mai stat să-i ascult. Am coborât şi eu.
Ajung într-un final la facultate. Parcarea din campus era ca o mini-expoziţie de maşini. Aproape ca parcarea de la Rex, vara. Cât mai multe fete în colanţi, cât mai mult animal print, buze roz, strat de fond de ten de doi centimetri şi rimel cât să le atârne pleoapele în jos, cam ăsta e decorul. Iar băieţii, cât mai drăguţi posibil. Din “scumpete” şi “păpuşe” nu le scoate niciunul. Îşi învârt cheile de la maşină pe deget, doar-doar le va cădea o prinţesă şi-n seara asta. Prin tot ritualul ăsta kithcios de “împerechere” te văd iar. Eşti în primul an la Litere. Îmbrăcat modest, cu un ghizdan din timpul liceului în spate, păşeşti sigur pe tine şi cu o ambiţie cât să muţi şi munţii din loc. Pentru restul, eşti atât de invizibil, pentru mine, dovada vie că se poate şi altfel.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s