Captiv

Sunt captiv. Captiv în propriul corp fără să am puterea de a-mi mişca mâinile sau picioarele. De două luni nu văd decât nenorociţii aştia patru pereţi. Ei îmi îngrădesc zi de zi orizontul şi-mi ascund realitatea. Televizorul din cameră încearcă să-mi redea prin micul lui ecran o imagine ca printr-o ferestruică asupra a ceea ce se întâmplă afară, însă am obosit să privesc prin ochii altora.
Când nu mă uit la televizor stau cu ochii aţintiţi asupra ceasului de deasupra patului. Oribil de greu trece timpul când îl priveşti. Fiecare tic mă doare şi fiecare tac îmi mai smulge o lacrimă.
De două luni nu am mai văzut lumina soarelui şi pe anul ăsta nu am văzut pic de zăpadă. Azi am văzut că florile de gheţă de pe geam s-au topit, probabil e semn de încălzire. Mă gândeam că mi-e dor de o ţigară, fumată pe banca din faţa casei…Mi-e dor să privesc fumul care urca încet, în valuri. Vreau să scot iar rotocoale şi Diana să-şi treacă degetul arătător prin centrul lor, încercând să prindă cât mai multe, făcându-le pe rând inele…
În unele zile e o linişte asurzitoare. Simt că mă dor timpanele. Instinctiv îmi duc mâna la ureche, dar uit iar că mâna nu mă mai ascultă.
Simt că am obosit. Nu mai am putere să sper că se va schimba ceva. Am început să mor încet în mine…
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s